13 SEPT / 18:00 / CINEMA ELVIRE POPESCO

De la o tânără balerină de culoare care sfidează standardele de fumusețe eurocentrice la o celebrare vibrantă a muzicii bubbling din diaspora caraibiano-olandeză, de la traume familiale și politice la exprimări genuine ale dorinței și iubirii, ultimul calup competițional al BIDFF surprinde mișcarea ca act de rezistență. Prin dans, ritual sau simpla prezență într-un mediu ostil sau opresiv, corpul dă dovadă de vulnerabilitate, îndură și, în ciuda rănilor fizice sau emoționale, alege să meargă mai departe.


ON A SUNDAY AT ELEVEN

8’50”, 2024, CA
R: Alicia K. Harris
C: Zoё Edwards

O tânără balerină de culoare își practică ritualurile de duminică, în timp ce se confruntă cu presiunea de a se conforma standardelor de frumusețe eurocentrice.


BUBBLING BABY

18’33”, 2025, NL
R: Sharine Rijsenburg

Muzica bubbling este una dintre cele mai pline de viață manifestări ale moștenirii culturale caraibiano-olandeze. Energică și extrem de ritmată, ea simbolizează libertatea, puterea și asumarea identității de către diaspora. Acest documentar vibrant celebrează istoria bogată a muzicii bubbling, urmărindu-i rădăcinile istorice și culturale, și explorând totodată scena contemporană care continuă să împingă limitele. Prin aducerea în prim-plan a vocilor feminine din bubbling, filmul compune o simfonie veselă și feministă a unei scene muzicale care întruchipează perfect un stil de viață festiv.


SPOKEN MOVEMENT FAMILY HONOUR

9’48”, 2025, UK
R: Daniel Gurton
C: Kwame Asafo-Adjei

Într-o familie britanico-ghaneză dominată de tradiție și religie, o tânără trăiește sub controlul abuziv al tatălui său. La masa în familie, certurile aprinse scot la iveală ruptura profundă dintre ei, pe măsură ce amândoi se confruntă cu rănile trecutului comun.


RAW+POROUS

19’55”, 2025, PT
R: Ágata de Pinho

Evocând umanul, organicul și extraordinarul, raw+porous este o poveste de dragoste obsesivă și o entropie sexuală cu contururi suprarealiste între două persoane care vor să se abandoneze dorinței absolute.


THE MOTHERFUCKER'S BIRTHDAY

6’48”, 2024, IQ
R: Saif Alsaegh

Prin dans, filmul arată răutatea dictatorului și ororile pe care le îndură oamenii sub conducerea liderilor politici puternici. Saddam dansează, Bush dansează, așa că ce le mai rămâne irakienilor decât să se alăture dansului?


UNTIL…

13’50”, 2023, IR
R: Tanin Torabi
C: Tanin Torabi

Until… este o lucrare video dintr-un singur cadru, realizată exclusiv prin comutarea de către interpreți între camerele principală și frontală ale unui iPhone. Filmată în timpul protestelor „Femeie Viață Libertate” din 2022 la Teheran, în Iran, lucrarea nu numai că prezintă o coregrafie extrem de elaborată, impregnată de originalitatea și urgența a ceea ce este considerat „posibil” în acea situație aparte, dar sintetizează și esența unității, rezilienței și determinării demonstrate de tinerii artiști care răspund creativ și curajos în fața situației brutale din Iran.

„Mergem. Alergăm. Cădem. Îi îmbrățișăm pe cei pe care îi iubim și apoi alergăm din nou. Mergem împreună până când pereții se mișcă.”


BODY MISSING BODY

15’09”, 2023, SG
R: Grace Song

O figură naufragiată eșuează pe o insulă stranie, incapabilă să-și amintească trecutul. Rătăcește prin zona intercotidală, încercând să reconstituie separarea violentă de oraș. Acest film bogat în mișcare explorează forma umană pe cale de dispariție, în contrast cu peisajele schimbătoare și apele insulelor periferice ale statului insular Singapore.